CNPF avertizează cetățenii despre o nouă schemă de escrocherie promovată pe Telegram
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) avertizează cetățenii cu privire la o nouă schemă frauduloasă promovată pe platforma Telegram.
Schema utilizează un document fals, prezentat ca o hotărâre a CNPF, prin care autoritatea ar fi autorizat platforma „Storm Gain – MD” să funcționeze ca operator pe piața activelor virtuale și a derivatelor criptografice.
Comisia Națională a Pieței Financiare precizează că nu a emis un astfel de document, iar documentul prezentat în spațiul public este fals, transmite logos-pres.md.
Totodată, instituția informează că în prezent nu are competențe pentru licențierea acestui tip de activitate cu active virtuale. Mai mult, în Republica Moldova nu există încă o legislație specială în domeniul activelor virtuale, iar cadrul normativ corespunzător este în curs de elaborare.
Comisia recomandă cetățenilor să manifeste prudență față de ofertele investiționale promovate pe internet și să verifice autenticitatea informațiilor, în special când este vorba despre licențe sau autorizații emise de instituții de stat.
Persoanelor care descoperă documente suspecte sau au dubii privind legalitatea anumitor servicii financiare li se recomandă insistent să consulte lista organizațiilor autorizate să ofere servicii financiare în Republica Moldova, disponibilă pe site-ul oficial al CNPF, sau să contacteze instituția la numărul de telefon 022 85 95 95 sau prin e-mail la office@cnpf.md.

