Cum explică Daniella Misail-Nichitin reforma pensiilor pentru militari și funcționarii cu statut special

Ministra Afacerilor Interne (MAI), Daniella Misail-Nichitin, afirmă că reforma care prevede majorarea vîrstei de pensionare pentru militari și funcționari cu statut special este necesară, în condițiile în care actualul cadru legal datează din 1993 și nu mai reflectă realitățile actuale.

Oficialul a precizat miercuri, 24 iunie, că proiectul de lege se află în proces de avizare și că ar putea fi ajustat pe parcurs, transmite Noi.md cu referire la realitatea. „Este un proces modernizat și ajustat la circumstanțele și realitățiile timpului. Proiectul de lege se află în proces de realizare acum. Urmează să vină cu o serie de îmbunătățiri. La moment vorbim despre menținerea stagiului general de muncă de 25 de ani și pentru prima dată va apare o condiționalitate de vîrstă în sensul exercitării dreptului la pensie. Această vîrstă este de 45 de ani, proiectul oferă și o predictibilitate în sensul în care creșterea acestei condiționalități de vîrstă va avea loc gradual într-o perioadă de zece ani”, a afirmat șefa de la MAI. Ministra spune că vor exista și excepții pentru anumite structuri cu statut special, în special cele cu risc sporit, care nu vor intra sub incidența creșterii treptate a vîrstei de pensionare. Vîrsta de pensionare pentru militari și polițiști va crește gradual „Proiectul prevede și niște excepții: mă refer la entitățile cu destinație specială. Vorbim de acel plafon de 45 de ani care nu va crește sau categoria care va fi exceptată de la această creștere graduală de vîrstă. Vine și cu unele beneficii în sensul simplificării procedurii de rămînere în serviciul public cu statut special din perspectiva celor care au întrunit toate trei condiții. La fel, posibilitatea angajațiilor de evaluare care vor să comprime activitatea inclusiv după plafonul de vîrstă stabilit astăzi prin legea specială, de 50 de ani pentru subofițeri și 55 de ani pentru ofițeri. Creșterea acestei vîrste pînă la 55 și 60 corespunzător. După cum am spus și la început, proiectul este un proces de avizare și el poate suferi unele modificări”, a mai declarat Daniella Misail-Nichitin.

Precizăm că, conform noilor reglementări, stagiul necesar pentru obținerea pensiei va fi de 20 de ani comparativ cu 12 ani și 6 luni în prezent. Sistemul pensiilor pentru militari și funcționari cu statut special acoperă aproximativ 23.000 de beneficiari din șase instituții, inclusiv MAI, Ministerul Apărării, SIS, SPPS, CNA și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *