Mecanismul național de punere în aplicare a măsurilor restrictive internaționale va fi eficientizat

18 octombrie 2023, Chișinău – Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de lege pentru eficientizarea mecanismului național de punere în aplicare a măsurilor restrictive internaționale, la care Republica Moldova s-a aliniat. Astfel, se va asigura punerea în aplicare a Planului național de dezoligarhizare, în contextul agendei europene a Republicii Moldova.

Una dintre cele mai importante și mai complexe măsuri este cea privind blocarea fondurilor sau a resurselor economice ale anumitor persoane sau entități juridice, motiv pentru care proiectul vine să clarifice toate aspectele problematice privind aplicarea acestei măsuri.

Printre principalii subiecți vizați de proiectul de lege sunt persoanele fizice și juridice, din țară și de peste hotare, care:

– au comis fapte unanim sancționate la nivel mondial, asasinate sau acte de tortură față de persoane ce au încercat să demaște acțiuni ilegale comise de funcționari publici străini sau care, prin activitatea lor, urmăreau să apere drepturile omului recunoscute la nivel mondial;

– în exercițiul unei funcții publice importante la nivel național sau internațional, sunt responsabile sau complici la ordonarea, controlul sau dirijarea în alt mod a unor acte masive de corupție ș.a.

Conform proiectului de lege, în privința acestor subiecți vor putea fi aplicate următoarele măsuri restrictive internaționale:

– blocarea oricăror fonduri sau resurse economice ale acestor persoane, care se află pe teritoriul țării;

– interdicţii de intrare şi tranzitare a teritoriului Republicii Moldova;

– în cazul în care faptele pentru care se impun măsurile restrictive au fost comise de state/guverne ale unor state, vor fi impuse restricţii la import, export, tranzit, servicii, transport sau comunicaţii; embargo asupra armamentului sau a altor mărfuri strategice etc.

De asemenea, se propune instituirea unui Consiliu interinstituțional de supervizare, care va coordona activitatea și interacțiunea dintre autoritățile și instituțiile publice implicate în procesul de aplicare a măsurilor restrictive internaționale și va adopta decizii interne de punere în aplicare a acestor măsuri.

„Adoptarea acestui proiect de lege reprezintă un pas suplimentar făcut, în contextul în care punerea în aplicare a unui Plan național de dezoligarhizare este una dintre condiționalitățile legate de examinarea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care trebuie îndeplinite”, a menționat ministra Justiției.

Veronica Mihailov-Moraru a mulțumit celor care au contribuit la elaborarea acestui proiect important, atât la etapa de scriere, cât și la etapele de avizare și reavizare.

Proiectul va fi transmis Parlamentului spre adoptare, dar și DG ale Comisiei Europene spre consultare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *