Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă activitățile de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă activitățile de prevenire a înecurilor în preajma bazinelor acvatice din țării, precum și în capitală. Astăzi, pe data de 5 august 2023, măsurile de prevenire au avut loc în parcul Valea Morilor din municipiul Chișinău. 

Aici, angajații IGSU au vorbit oamenilor, care se aflau pe plajă despre necesitatea respectării regulilor de siguranță pe timp de caniculă, dar și în timpul scăldatului. De asemenea, angajații SMURD au desfășurat pe plajă acțiuni practice dedicate oamenilor, prin care au demonstrat persoanelor manevre de resuscitare și acțiuni necesare de prim ajutor, care trebuie să fie întreprinse în caz de înec. 

Acțiunile angajaților IGSU au fost desfășurate și în contextul avertizării emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru zilele de weekend. Conform acesteia, temperaturile vor atinge valori extreme de până la +36…+38°C. În acest sens, salvatorii, îndeamnă repetat cetățenii să fie prudenți și să respecte cu strictețe regulile de siguranță cu scopul reducerii riscurilor pentru sănătate, dar și prevenirea cazurilor de înec. Scăldatul se permite doar în locuri special amenajate, dotate cu stații de salvare. Totodată, în timpul scăldatului și desfășurării unor activități recreative în spațiile de agrement, o atenție maximă trebuie să fie acordată măsurilor de securitate personală. În perioada caniculară, intrarea în apă în cazul temperaturilor ridicate prezintă pericol pentru viață. Un adevărat risc în timpul verii îl constituie șocul termic, care apare atunci, când intrăm în apa rece, după o expunere prelungită la soare. Copiii, persoanele în vârstă și cardiacii sunt cei mai afectați de trecerea de la cald la rece sau invers. De asemenea, se interzice strict scăldatul după consumul băuturilor alcoolice. Salvatorii avertizează că consumul băuturilor alcoolice, înainte de a intra în apă, îndeosebi în perioada caniculară, prezintă pericol pentru viață și sănătate. Sub efectul alcoolului, tensiunea arterială a persoanei ce intră în apă, se poate schimba brusc și provoacă pierderea cunoștinței, ulterior ducând la cazuri fatale de înec.

În zilele calde și mai ales în perioada vacanței minorii trebuie să fie monitorizați permanent. Maturii sunt rugați să ghideze copiii în apă în locuri special amenajate, dar și să nu le permită aflarea și jocul de unii singuri pe malurile bazinelor acvatice.

În ultimele 24 de ore 4 persoane și-au pierdut viața în apele bazinelor acvatice din țară. Potrivit datelor recepționate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, primul caz de înec a fost raportat în raionul Telenești, unde un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața într-un iaz din apropierea satului Codru. Al doilea caz a fost înregistrat în raionul Cahul. Aici, în lacul din satul Moscovei s-a înecat un bărbat de 56 de ani. Mai mult, tot pe parcursul zilei de ieri două persoane s-au înecat în raionul Râșcani. Aici, nerespectarea regulilor de siguranță a adus la decesul a unei minore de 17 ani într-un lac din localitatea Duruitoarea, dar și a unui bărbat de 30 de ani, care și-a pierdut viața în apele râului Prut în apropierea satului Văratic. În acest sens, IGSU atenționează repetat despre riscurile iminente pentru viață, în cazul scăldatului în locuri neamenajate și neautorizate. 

În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *