Bărbat din Florești, condamnat la 3 ani închisoare pentru trafic de influență la obținerea a 3 permise de conducere
La 26 iulie 2023, Judecătoria Soroca, sediul Florești a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție Oficiul Nord, ce vizează acțiunile unui locuitor al raionului Florești, învinuit pe două episoade de trafic de influență (art.326 alin.(1) din Codul penal).
Potrivit materialelor, un locuitor al raionului Florești a comis infracțiunea de trafic de influență, susținând că are influență asupra angajaților Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Soroca, iar în schimbul a 700 euro (bani pe care i-a acceptat și primit) îi poate determina pe aceștia în vederea obținerii permiselor de conducere pentru trei persoane.
Urmărirea penală a durat 3 luni și a fost efectuată de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrul Național Anticorupție, iar judecarea cauzei s-a efectuat în termen 2 ani și 8 luni, fapt datorat eschivării inculpatului de la prezentarea sa în instanța de judecată.
Totodată, la solicitarea procurorului în privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, iar prin încheierea instanței de judecată, acesta a fost anunțat în căutare.
Prin sentința din 26 iulie 2023, instanța l-a recunoscut vinovat pe inculpat de comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, stabilindu-i pedeapsa cu închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis. Arestarea preventivă a fost menținută până la definitivarea sentinței.
La fel, prin sentința instanței a fost dispusă confiscarea sumei de 700 euro cu trecerea acesteia în bugetul de stat al Republicii Moldova.
Sentința este considerată de către acuzatorul de stat una legală, nefiind temeiuri de contestare.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.