600 de euro pentru un permis de conducere: un ex-angajat al INSP al IGP al MAI cercetat pentru trafic de influență

Conform datelor mai.gov.md, pe parcursul zilei de 11 noiembrie 2022, ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale,au descins cu percheziții la domiciliul unui ex-angajat al INSP al IGP.

Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale, pornită pe faptul traficului de influență admis de către ex-angajatul MAI (concediat din 10.10.2022), privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de 326 alin. (2) lit. b) Cod penal.

În fapt, potrivit denunțătorului, la mijlocul lunii februarie a anului 2022, bănuitul, fiind angajat în acea perioadă în cadrul INSP al IGP, susținând că are influență asupra unor persoane publice din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a Agenției Servicii Publice, a pretins și primit personal, mijloace bănești în sumă totală de 600 euro, pentru facilitarea obținerii permisului de conducere categoria ”B”.

În cadrul perchezițiilor, a fost depistat și ridicat un set de documente necesare pentru obținerea permisului de conducere a autovehiculelor la categoria ,,B”, un telefon mobil și alte obiecte care conțin informație pertinentă investigației penale. 

În prezent, bărbatul are statut procesual de bănuit, fiind cercetat în stare de libertate.

Amintim că, traficul de influență se pedepsește cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unități convenționale sau cu închisoare de până la 7 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *