SPIA lansează săptămâna anticorupție

În contextul Zilei Internaționale Anticorupție, care este marcată în fiecare an la 9 decembrie, Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) desfășoară în perioada 05-09 decembrie o Campanie promovare a integrității.

Ziua de 9 Decembrie marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.

Astfel, SPIA în comun cu, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Academia „Ștefan cel Mare”, Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto” și „Automobil Club Moldova” vor realiza mai multe activități de informare și educație anticorupție, promovând comportamentul integru în rândul angajaților Ministerului Afacerilor Interne, cât și a cetățenilor.

Evenimentele vin să consolideze eforturile instituțiilor de a preveni și combate flagelul corupției în rândul cetățenilor și a angajaților MAI.

Prevenirea și combaterea corupției la toate nivelurile reprezintă o premisă fundamentală pentru consolidarea mecanismelor democratice, încredere în actul de justiție, aprecierea corectă a valorilor sociale și, mai ales, pentru funcționarea adecvată a instituțiilor statului.

SPIA își exprimă aprecierile pentru eforturile și responsabilitatea manifestată de către funcționarii publici și societatea civilă prin acțiunile de prevenire și combatere a fenomenului corupției.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *