Donație din partea partenerilor europeni: ce echipamente a primit CNA
Centrul Național Anticorupție (CNA) a recepționat o donație de echipamente și resurse IT oferite de Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova), cu suportul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova. Sprijinul are drept scop consolidarea capacităților instituționale ale autorității anticorupție.
Donația include echipamente hardware și software, licențe, telefoane și alte resurse IT esențiale, menite să contribuie la modernizarea infrastructurii tehnologice a CNA. Potrivit instituției, aceste dotări vor permite creșterea eficienței operaționale, sporirea securității informațiilor și optimizarea activităților de prevenire și combatere a corupției.
Reprezentanții CNA au apreciat sprijinul oferit de partenerii externi, subliniind că acesta contribuie direct la fortificarea capacităților instituționale și la eficientizarea eforturilor în domeniul anticorupției.
EUPM Moldova este o misiune civilă a Uniunii Europene, lansată în mai 2023, la solicitarea autorităților Republicii Moldova. Aceasta are rolul de a sprijini țara în consolidarea securității și rezilienței, oferind consultanță și suport în domenii precum gestionarea crizelor, securitatea cibernetică și combaterea amenințărilor hibride. Misiunea își desfășoară activitatea la Chișinău.

