Procurorul Ion Crișciuc, sancționat disciplinar cu eliberarea din funcție
Procurorul din Glodeni Ion Crișciuc a fost sancționat disciplinar cu eliberarea din funcție. Decizia a fost aprobată de Colegiul de Disciplină și Etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
„În urma examinării probelor administrate, Colegiul a reținut că prin conduita manifestată au fost încălcate obligațiile de comportament ireproșabil și principiile de etică profesională aplicabile procurorilor. S-a constatat întrunirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. f) din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură – atitudine nedemnă și manifestări care aduc atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului Procuraturii, cu aplicarea sancțiunii disciplinare – eliberarea din funcția de procuror”, a declarat membrul CSP, Andrei Cebotari, transmite rupor.md.
Procedura disciplinară a fost inițiată după apariția în spațiul public a informațiilor că, pe 13 ianuarie 2026, procurorul Ion Crișciuc a fost oprit în trafic sub suspiciunea de conducere a unui vehicul în stare de ebrietate. Conform materialelor examinate, el a refuzat testarea alcoolscopică cu aparatul Drager și recoltarea probelor biologice, iar cazul a fost documentat de Poliție și reflectat în mass-media.
Colegiul a analizat cazul exclusiv din perspectiva disciplinară și deontologică, fără a evalua eventualele răspunderi penale, care intră în competența organelor abilitate. În comunicat se subliniază că funcția de procuror presupune respectarea unor standarde înalte de conduită atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și în afara acestora.
Anterior, pe 14 ianuarie, șeful adjunct al Procuraturii raionului Glodeni, Ion Crișciuc, a depus cerere de demisie. Atunci, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, a declarat că procurorul nu ocupă funcții de conducere, iar decizia privind eventualele măsuri procesuale va fi luată de organele competente, conform legii. Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal.

