Președintele Centrului de Resurse Juridice: Procesul de vetting nu se va finaliza în 2026

Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Ilie Chirtoacă, estimează că evaluarea integrității financiare și etice (vetting) a judecătorilor și procurorilor nu va fi încheiată în decembrie 2026.

Autoritățile au extins termenul vetting-ului până la sfârșitului anului viitor după ce nu au reușit să încheie procesul până în decembrie 2025.

„Conform ultimelor date pe care le deținem, noiembrie 2025, prin această procedură de vetting au trecut aproximativ 290 de persoane. (În Republica Moldova sunt circa 500 de judecători – n.r.) Un bilanț preliminar indică faptul că doar o treime din candidați au promovat, aproximativ 100. O altă treime au decis să plece înainte de inițierea exercițiilor de evaluare, iar o altă parte nu au promovat. Deci, statistic vorbind, doar trei din zece judecători promovează acest exercițiu”, a spus președintele CRJM, Ilie Chirtoacă, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În ce privește finalizarea procesului, Chirtoacă a declarat că, deși din punct de vedere legal a fost stabilit termenul decembrie 2026, noi trebuie să ținem cont de procesul de contestare. Prin urmare, „o privire pragmatică ar spune că procesul de vetting nu se va finaliza în 2026”, a conchis el. 

În același timp, Ilie Chitoacă a semnalat că funcțiile de judecători nu se bucură de mare interes pe fondul numărului mare de locuri vacante la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel. 

„O întrebare legitimă ar fi de ce nu există atractivitate pentru funcțiile de judecător? (…) Dacă privim posturile vacante din sistem, la Curtea Supremă sunt aproape zece funcții vacante în continuare. La curțile de apel, la fel există foarte multe locuri vacante (…) Din ceea ce observăm la concursurile recente de la CSM nu sunt prea mulți candidați care vor să meargă în acest proces”, a opinat Chirtoacă, sugerând că majorările de salarii ar putea să fie o soluție.

În privința procurorilor, la fel, procesul, mai mult sau mai puțin s-a normalizat. 

„Acum un an discutam, în general, despre o suspendare a procesului din cauza lipsei de finanțare (…), dar se pare că acest blocaj, la fel a fost depășit. Ambele comisii lucrează, numărul de membri a fost majorat. Deci, practic vedem că acest proces derulează fără probleme sistemice”, a spus Ilie Chirtoacă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *