Chișinăul cere Interpolului să o dea în căutare internațională pe Marina Tauber

Autoritățile Republicii Moldova au transmis dosarul deputatei Marina Tauber către Interpol, solicitând anunțarea acesteia în căutare internațională.

Informația a fost confirmată de șefa Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
Potrivit acesteia, dosarul a fost transmis ieri, 7 noiembrie, însă deocamdată nu a fost primit un răspuns oficial din partea Interpolului, transmite realitatea.md cu referire la agenția IPN.

Reamintim că, la 30 septembrie 2025, Marina Tauber, deputată asociată cu oligarhul fugar Ilan Șor, a fost condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a dispus confiscarea a peste 206 milioane de lei.

Tauber și-a declarat nevinovăția, calificând dosarul drept unul cu motivație politică, iar avocații săi au anunțat că intenționează să atace sentința. Potrivit autorităților, la 7 ianuarie 2025 Marina Tauber a părăsit teritoriul Republicii Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău, zburând spre Istanbul (Turcia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *