10 persoane reținute de CNA în dosare de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a partidelor politice
Zece persoane au fost reținute pentru 72 de ore în cadrul unei cauze penale complexe, ce vizează coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor, transmite Noi.md.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), reținerile au fost efectuate în colaborare cu procurorii municipiului Bălți în urma a 28 de percheziții la domiciliile, sediile și automobilele unor persoane fizice și juridice.
Potrivit probatoriului, persoanele vizate, printre care se numără factori de decizie afiliați unei formațiuni politice, membri și simpatizanți ai acesteia, ar fi pus în aplicare un plan infracțional în perioada premergătoare scrutinului electoral. Acest plan presupunea recrutarea alegătorilor și/sau susținătorilor, cărora li se promiteau bani, bunuri, servicii sau alte foloase pentru a-i determina să-și exercite drepturile electorale într-un anumit mod, favorabil unei formațiuni politice.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, au fost documentate tranzacții suspecte cu mijloace bănești, inclusiv în valută și monede virtuale, utilizate în scopul camuflării provenienței ilicite a fondurilor. Suma totală operată în cadrul acestor tranzacții urmează a fi stabilită în continuare, pe măsura avansării investigației.
Până la această oră, ofițerii CNA au ridicat sume considerabile de bani în diverse valute, dispozitive electronice de stocare a informației, înscrisuri de ciornă și alte documente relevante, probe care indică identificarea, recrutarea și convingerea alegătorilor de a susține o anumită formațiune politică în alegerile din 28 septembrie 2025.
Cele 10 persoane reținute urmează a fi plasate în izolatoarele de urmărire penală din țară, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Investigațiile sînt în desfășurare, iar cu detalii vom reveni pe măsura avansării dosarului. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată pînă la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

