Precizările Administrației Naționale a Penitenciarelor despre deținuții evadați
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) informează opinia publică că, în noaptea de 16 mai 2025, în jurul orei 01:25, trei deținuți – doi în vîrstă de 23 de ani și unul de 26 de ani, originari din raioanele Cahul, Căușeni și Anenii Noi – au evadat din Penitenciarului nr. 8 – Bender.
Doi dintre aceștia au escaladat edificiile de pază ale instituției, iar al treilea a fost reținut de către angajații penitenciarului chiar în momentul în care evada. Ulterior, unul dintre cei doi deținuți evadați a fost localizat și reținut. La acest moment, autoritățile desfășoară acțiuni susținute pentru identificarea și capturarea celui de-al treilea deținut.
Imediat după producerea incidentului, conducerea penitenciarului, în cooperare cu subdiviziunile Poliției, a instituit stare de alertă și a declanșat acțiunile specifice de căutare. sînt în desfășurare operațiuni extinse, inclusiv instalarea de filtre în zonele în care există indicii privind posibila prezență a persoanei căutate.
„Facem apel către cetățeni: în cazul în care dețineți informații relevante privind locul aflării celui de-al treilea deținut, vă rugăm să apelați de urgență Serviciul 112, unitatea de gardă a ANP la numărul 078 777 403 sau 078 777 458.
Administrația Națională a Penitenciarelor colaborează activ cu toate instituțiile abilitate pentru elucidarea completă a circumstanțelor și readucerea în custodia statului a persoanei evadate”, se arată în mesajul ANP.

