Proiectul privind desemnarea membrilor permanenți în cadrul Comisiei mixte de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina a fost aprobat
Astăzi, 20 septembrie, în ședința de Guvern, a fost aprobat proiectul decretului Președintelui Republicii Moldova privind desemnarea membrilor și experților permanenți în cadrul Comisiei mixte de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina din partea Republicii Moldova.
Proiectul prevede revizuirea componenței Comisiei mixte de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina, precum și stabilește mecanisme pentru asigurarea continuității activității acesteia. Având în vedere caracterul tehnic al lucrărilor de demarcare, proiectul Decretului stabilește nominal reprezentanții instituțiilor beneficiare și instituțiilor responsabile de executarea lucrărilor de demarcare, și anume: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, Marele Stat Major al Armatei Naționale și Ministerul Afacerilor Interne și Integrării Europene.
Implementarea proiectului va permite finalizarea demarcării frontierei de stat pe segmentul moldo-ucrainean, atât în teren cât și elaborarea documentelor finale de demarcare.