Dezvoltarea listei indicatorilor prevăzuți în Planul de acțiuni aferent Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2023-2027
Mai mulți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne au participat în perioada 18-19 septembrie curent la Atelierul de lucru ,,Consolidarea capacităților instituțiilor naționale responsabile de implementare a Programului național de punere în aplicare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2023-2027”.
Timp de două zile, cei prezenți au avut oportunitatea să dezvolte lista indicatorilor prevăzuți în Planul de acțiuni aferent Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2023-2027”.
În acest context, au fost organizate sesiuni de activitate a grupurilor de lucru și paneluri de discuții, fiind stabiliți pașii următori și prioritățile aferente listei indicatorilor prevăzute de obiectivele Agendei privind Femeile, pacea și securitatea.
Precizăm că, evenimentul a fost organizat de către Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate (DCAF) de comun cu Ministerul Afacerilor Interne, cu suportul Suediei și UN Women.
Amintim că, în martie 2023, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Programul național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2023-2027.
Menirea principală a Programului este să creeze o serie de oportunități de reprezentare calitativă a femeilor în sectorul de securitate şi apărare pe plan intern și extern, inclusiv în procesul de negociere a conflictelor, în vederea asigurării securității întregii societăți – atât pentru femei, cât și pentru bărbați.