Ministrul Afacerilor Interne a avut o întrevedere cu Ambasadorul Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova

Adrian Efros, Ministrul Afacerilor Interne a avut o întrevedere cu Ambasadorul Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor cei doi oficiali au analizat pe larg stadiul de cooperare în domeniul afacerilor interne, trecând în revistă asistența UE oferită pe dimensiunea afacerilor interne. De menționat că la momentul actual, UE este principalul partener al ministerului în ceea ce privește asistența externă.

Adrian Efros s-a referit la buna cooperare a ministerului cu Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova (MPUE), țintită pe combaterea amenințărilor hibride/dezinformării și gestionarea crizelor. „Credem cu tărie că cooperarea cu MPUE va contribui la consolidarea rezilienței și a capacităților instituțiilor relevante”.

La fel, ministrul Efros a informat diplomatul despre procesele în derulare la nivel instituțional în contextul statutului de țară candidată la UE, acțiunile planificate pentru viitorul apropiat, dar și prioritățile setate. „Unul din obiectivele mele în calitate de ministru este atingerea indicatorului de 15 minute-timp de reacție la incidente” a detaliat Adrian Efros.

Alte subiecte de discuții s-au axat pe necesitatea diversificării instrumentelor în prevenirea și combaterea crimelor cibernetice, consolidarea managementului frontierei, securitatea și ordinea publică, pregătirea și răspunsul la situații excepționale, etc.

La rândul său, șeful Delegației UE în Republica Moldova a dat asigurări de susținere în continuare a eforturilor Ministerului Afacerilor Interne prin proiecte de asistență care vin să sprijine modernizarea instituțională conform standardelor UE. Ambasadorul Mazeiks a punctat că suntem pe calea cea bună în deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE grație eforturilor întreprinse de Guvern, inclusiv și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *