Rezultatul anchetelor interne de serviciu și administrativă în cazul evenimentului din 30 iunie, de la Aeroportul Internațional Chișinău
Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros a făcut publice rezultatele celor doua anchete interne efectuate de MAI în cazul incidentului de la AIC soldat cu moartea a doi angajați, în data de 30 iunie.
Ca urmare a evenimentului produs în iunie, la nivelul MAI au fost declanșate doua anchete interne. Una dintre anchete a vizat latura administrativă și organizatorică a Sectorului de Poliție de Frontiera al Aeroportului Internațional Chișinău. Cea de a doua cercetare, efectuată de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție a avut ca obiective stabilirea îndeplinirii sarcinilor de serviciu a angajaților aflați în tură pe data de 30 iunie, când s-a produs tragicul incident.
Controlul tematic în vederea evaluării activităților organizaționale și operaționale ale Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău” a vizat verificarea proceselor cu privire la:
– actul managerial, managementul resurselor umane, disciplina de serviciu, cadrul regulator, inclusiv sub aspect de conformitate la cerințele și standardele internaționale, capacitatea de reacție, intervenția profesională în exercițiul funcției, managementul dotărilor, formarea profesională continuă și instruirea prin exerciții.
Astfel, Comisia de control formată din cei mai buni specialiști din cadrul sistemului afacerilor interne a stabilit multiple deficiențe, abateri și lacune:
– Nivelul neadecvat de elaborare și implementare a politicilor în domeniul securității aeronautice și ordinii publice, precum și controlul necorespunzător asupra acestora.
– Lipsa reglementărilor, privind modul de gestionare a situațiilor specifice și de criză și modul de asigurare a securității aeronautice și ordinii publice în AIC.
– Managementul organizațional și operațional defectuos al Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău” al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (SPF AIC).
– Dotarea insuficientă a SPF AIC, inclusiv în contextul concesionării AIC.
Totodată, abaterile, neconformitățile și lacunele existente au fost condiționate, în mare parte și de:
– Deficitul pronunțat de personal (37,3% incomplectul existent la momentul inițierii controlului).
– Lipsa instruirilor în scopul dezvoltării capacităților de intervenție profesională în exercițiul funcției a personalului SPF AIC, inclusiv de gestionare a situațiilor specifice și de criză.
– Infrastructura și dotările de securitate prezintă unele deficiențe care îngreunează substanțial realizarea atribuțiilor stabilite în sarcina Poliției de Frontieră și, în anumite circumstanțe, pot favoriza materializarea riscurilor la adresa sănătății sau vieții personalului SPF AIC. Responsabilitatea pentru asigurarea acestor componente revine administrației aeroportului.
Comisia de control a mai constatat că în perioada concesionării activelor Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, concesionarul SRL „Avia Invest”, nu și-a onorat obligațiunile de fortificare a capacităților de securitate, plasând accentul primordial pe activitatea economică și, implicit, sporirea beneficiilor financiare.
Astfel, „Avia Invest”:
– A lipsit SPF AIC de încăperea destinată unității operaționale de coordonare ca urmare reconstrucției terminalului aeroportului.
– Nu a amenajat încăperi specializate pentru intervievarea/plasarea persoanelor cărora nu le-a fost autorizată intrarea în țară.
– Nu a instalat turnichete/uși de acces între cabinele de control al documentelor, fapt care favorizează riscul trecerii necontrolate a frontierei de stat.
Multiplele demersuri și sesizări din partea Poliției de Frontieră (IGPF) către concesionarul SRL „Avia Invest” privind soluționarea problemelor existente, au rămas fără reacție.
Comisia de control a stabilit 14 măsuri pentru IGPF, pe care trebuie să le îndeplinească până la sfârșitul anului 2023, pentru a aduce în concordanță cu standardele internaționale reglementările tehnice cu privire la ordinea publică și siguranța în aeroport (o parte dintre acestea fiind deja realizate).
Urmare a celei de a doua anchete de serviciu realizată de SPIA, în contextul abaterilor disciplinare comise, au fost sancționați disciplinar 9 angajați din cadrul SPF AIC, inclusiv:
– 5 angajați au fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră (un ofițer superior și 4 subofițeri superiori din cadrul Unității control al frontierei).
– 4 angajați – cu concediere (șefii adjuncți ai SPF AIC, șeful de tură al Unității control al frontierei și ofițerul superior operativ de serviciu al Serviciului Dispecerat al Centrului regional de coordonare).
În contextul abaterilor disciplinare comise, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI, a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră.
Urmează a fi înaintată propunerea către Guvernul Republicii Moldova cu referire la demisia secretarului de stat responsabil de acest domeniu.
Pentru sporirea nivelului de securitate și reducerea riscurilor MAI a dispus următoarele măsuri imediate de remediere:
– Din 01.07.2023 ora 20.00, SPF a AIC a trecut la organizarea serviciului în Aeroport în regim de activitate în 3 schimburi.
– Din 01.07.2023, de către IGP au fost dublate echipele de patrulare și cele de reacționare operativă în adiacentul AIC, dotate corespunzător.
– Din 01.07.2023, au fost instituite posturi temporare ale echipelor speciale ale BPDS ,,Fulger” a IGP (6 angajați), BDS ,,Scorpion” a IGC (8 angajați), precum și DAS al IGPF (6 angajați) care desfășoară activitatea în ture, substituindu-se consecutiv.
– Din 03.07.2023, SPF AIC a fost întărit cu 9 angajați și din 05.07.2023 – cu 5 angajați pe o perioadă de 30 de zile (în total 14 angajați din cadrul Direcțiilor Regionale Nord, Vest, Est, Sud).
– Din 03.07.2023 ora 14.00, pe sensul de intrare în Republica Moldova a fost amenajată zona de așteptare pentru străini care necesită controlul suplimentar pentru autorizarea/neautorizarea trecerii frontierei de stat a Republicii Moldova.
– Din 03.07.2023 a fost dispusă elaborarea și desfășurat un Curs de instruire specializat în domeniul tacticilor speciale de intervenție și aplicării mijloacelor speciale/ armamentului din dotare special elaborat de către instructorii BPDS „Fulger” a IGP.
În prezent, a fost primită decizia de asigurare a accesului statului la resursele financiare acumulate din taxa pentru asigurarea securității aeronautice, cu scopul dotării corespunzătoare a IGPF.
MAI a remis în adresa Ministerului Infrastructurii și dezvoltării Regionale avizul nr. 40/2700 din 14 iunie 2023 la proiectul hotărârii de Guvern nr. 476/2016. Proiectul prevede inclusiv reglementarea repartizării resurselor financiare acumulate din taxa pentru asigurarea securității aeronautice, la care, este imperativ să aibă acces și IGPF.
Anchetele interne dispuse de MAI au avut in vedere îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către angajații aflați în tură pe data de 30 iunie și evaluarea activităților organizaționale și operaționale ale Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”.
Cu privire la latura penală a evenimentului, investigațiile sunt în curs la Procuratura Generală.
Rezultatele anchetelor interne efectuate în legătură cu incidentul din data de 30 iunie la Aeroportul Internațional Chișinău, soldat cu doua victime, un polițist de frontieră și un angajat de la compartimentul de securitate al Aeroportului au fost date publicității azi, 4 septembrie în cadrul unei conferințe de presă organizată de Ministrul Afacerilor Interne.