Securitatea națională pe agenda Reuniunii Șefilor Misiunilor Diplomatice și Consulilor Generali, organizată la Chișinău

Securitatea națională a țării noastre, amenințările și riscurile generate de războiul din Ucraina au fost discutate pe larg de oficialii de nivel înalt ai structurilor naționale de securitate, apărare, intelligence și afaceri interne împreună cu diplomația Republicii Moldova, la Reuniunii Șefilor Misiunilor Diplomatice și Consulilor Generali, organizată la Chișinău.

Dezbaterile au fost orientate pe analiza riscurilor existente și modalitățile de diminuare și contracarare a acestora, prin efortul comun al tuturor instituțiilor statului împreună cu corpul diplomatic al țării noastre, care este un pilon important în reprezentare și în integrarea structurilor de securitate ale R Moldova, în instituțiile Uniunii Europene de aplicarea a legii precum și în organizațiile internaționale, cum ar fi Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ca răspuns al atacului la democrație și libertate provocat de Rusia pe 24 februarie 2022, când a atacat Ucraina.

În acest context, Ministrul de Interne, Adrian Efros a accentuat că lucrul împreună făcut la unison de către toate autoritățile statului, domeniul privat, fermieri și simpli cetățeni a determinat occidentul să plaseze Republica Moldova pe harta producătorilor de securitate pentru Europa, diplomația fiind unul dintre pilonii principali în această reușită.

Munca în echipă cu misiunile diplomatice ale țării noastre de la Bruxelles, Paris, Berlin, Praga, București și nu numai au dus la:
– invitarea pentru prima dată la JAI (Consiliul Justiție si Afaceri Interne – al Comisiei Europene) a unui ministru de interne al cărei țări nu este membru UE; 

– crearea HUB-ului de securitate al UE la Chișinău, un mecanism interactiv care ne conectează la schimbul de informații operative, schimb de experiență și lucrul activ în cazurile de criminalitatea transfrontalieră, crimă organizată, trafic de arme, droguri și trafic de persoane, migrație ilegală, terorism și extremism;

– prezența afacerilor interne ale Republicii Moldova la conferința de securitate de la Berlin unde au fost prezenții cei mai relevanți decidenți în securitatea mondială;

– crearea unei rețele de suport internațional pentru fortificarea sistemului afacerilor interne în cadrul Platformei de sprijin pentru Moldova, creată la inițiativa Franței, Germaniei și României. 

Ministrul de interne a mai precizat că: „În condițiile în care războiul din Ucraina va fi de durată, noi avem acum nevoie mai mult decât niciodată de contribuția diplomației, iar practica ne demonstrează că multe acțiuni inițiate s-au realizat doar datorită determinării armatei noastre de diplomați care au dat dovadă că știu să-și servească patria atunci când este cea mai mare nevoie”.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *