Condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor a unui cuplu în municipiul Chișinău

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău au obținut o nouă sentință de condamnare pentru o persoană acuzată de tentativă de omor.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 31 iulie 2023, un bărbat de 38 de ani, originar din Federația Rusă, a fost recunoscut vinovat pentru tentativă de omor a două sau multe persoane (art.27, 145 alin.(2) lit.g) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Conform materialelor cauzei penale, inculpatul, la data de 20 noiembrie 2022, după a ce a vizionat un spectacol la un teatru din mun.Chișinău, a dorit să continue seara prin apelarea la serviciile sexuale ale unei femei de ocazie.

După ce a obținut datele acesteia și a convenit asupra prețului, a mers în apartamentul ei din sectorul Botanica al capitalei, unde și a avut loc raportul sexual.

Mai târziu, în jurul orei 5 dimineața în cameră unde se aflau inculpatul și femeia a intrat soțul acesteia, care pretindea bani suplimentari de la inculpat, pentru anumite ofense verbale aduse soției sale.

Urmare a acestui conflict, bărbații s-au încăierat într-o bătaie, inculpatul aplicându-le soților, în mod succesiv, multiple lovituri cu un cuțit, avut din timp asupra sa, în diferite părți vitale ale corpului, pricinuindu-i bărbatului, conform concluziilor raportului de expertiză judiciară, vătămări corporale grave, în urma cărora, în rezultatul hemoragiei interne și externe, bărbatul a decedat.

A doua victimă a supraviețuit, fiind internată în stare gravă în instituția medicală.

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Notă:Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *