Proiectul de lege care are drept scop prevenirea tergiversării procedurilor judiciare, adoptat de Parlament în lectura a doua

Proiectul de lege care are drept scop prevenirea tergiversării procedurilor judiciare a fost adoptat de Parlament, în lectura a doua. Proiectul de lege a fost elaborat ca urmare a propunerilor prezentate de către diverse instituții publice și a ședințelor Grupului de lucru creat pe platforma Ministerului Justiției, cu participarea instituțiilor din domeniu, a societății civile, precum și a partenerilor de dezvoltare.

Inițiativa legislativă este necesară, în contextul promovării unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului, pe garantarea unei justiții penale echitabile și de calitate. Astfel, modificările legislative au scopul de a asigura calitatea legii procesuale penale, precum și protecția persoanei împotriva arbitrarului, prin excluderea interpretărilor abuzive și extensive. Printre prevederile documentului figurează ajustarea cadrului normativ cu scopul de a preveni încălcarea termenului rezonabil. Astfel, în cazul în care se va considera că există pericol de încălcare a termenului de urmărire penală, asigurat de către ofițerul de urmărire penală și procurorul de caz, părțile vor putea să se adreseze judecătorului de instrucție cu cerere de accelerare a urmăririi penale, doar după expirarea a 6 luni de la începerea urmăririi penale. De asemenea, vor fi ajustate și lichidate unele prevederi care creează predispoziții pentru tergiversarea procedurilor judiciare. Pentru asta, odată cu înaintarea unei cereri de recuzare, partea este obligată să indice absolut toate motivele de incompatibilitate pentru a nu permite tergiversarea procesului cu înaintarea cererilor multiple pe diferite temeiuri, la diverse etape ale examinării cauzei.

O altă prevedere a proiectului se referă la extinderea utilizării aplicației de videoconferință în ședințele de judecată. În cazul persoanelor aflate în detenție, audierea va fi efectuată prin videoconferință, care va avea loc în prezența unui apărător ales sau desemnat. Totodată, martorii vor putea fi audiați prin videoconferință, dacă va fi greu de asigurat prezența acestora în ședințele de judecată.

Pentru lectura a doua, documentul prevede că Procuratura Anticorupție (PA) nu va mai avea responsabilitatea să conducă urmărirea penală pe dosarele de corupție mică și media, instrumentate de Centrul Național Anticorupție (CNA), iar acestea vor fi conduse de specialiștii din procuraturile teritoriale. Totodată, vor fi delimitate clar competențele PA și ale CNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *