Înaintarea propunerii de prelungire a stării de urgență în Republica Moldova

În urma evaluării celui mai recent raport al Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), Guvernul va prezenta Parlamentului solicitarea de a prelungi starea de urgență în Republica Moldova pentru cel puțin două luni, începând cu 3 august 2023.

Evenimentele recente din Ucraina arată că războiul brutal al Federației Ruse declanșat împotriva Ucrainei continuă să se agraveze. Astfel, Republica Moldova rămâne a fi expusă amenințărilor asimetrice și unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid, inclusiv promovarea informațiilor false și manipulări, spionajul străin. Prelungirea situației de urgență este necesară pentru a putea gestiona o situație fără precedent, în care războiul din Ucraina a dus, pe parcurs, la suprapunea mai multor crize care au amenințat securitatea Republicii Moldova.

Pentru elaborarea proiectului au fost consultate opiniile autorităților şi instituțiilor publice competente, inclusiv în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, unde a fost propusă prelungirea stării de urgență.

Menționăm că, Guvernul Republicii Moldova a reușit, în pofida riscurilor și amenințărilor la securitatea națională,  să controleze situația și nu a limitat  drepturile și libertățile individuale pe parcursul acțiunilor aplicate până acum.

Luând în considerare toate aspectele menționate, Cabinetul de miniștri a aprobat transmiterea către Parlamentul Republicii Moldova a solicitării de prelungire a stării de urgență pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă de 60 de zile începând cu 3 august 2023, pentru a permite luarea deciziilor prompte și gestionarea eficientă a riscurilor și amenințărilor care pot apărea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *