Sindicatul cere salarii mai mari în industria construcțiilor
Partenerii sociali din industria construcțiilor au convenit să modifice și să completeze Contractul colectiv de muncă pentru perioada 2018-2022.
Documentul semnat stabilește nivelul salariului tarifar pentru categoria I de calificare, coeficientul și valoarea salariului minim pentru entitățile care aplică sistemul netarifar de retribuire a muncii. De asemenea, documentul prevede pașii următori pentru creșterea veniturilor lucrătorilor din sectorul construcțiilor și din industria materialelor de construcții, relatează logos.press.md
Acordul a fost semnat de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM, Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „Sindicons”, Federația Patronatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții din Moldova și Federația Patronatelor Constructorilor, Drumarilor și Producătorilor de Materiale de Construcții „Condrumat”.
Documentul de modificare a Contractului Colectiv de Muncă va intra în vigoare la 1 octombrie 2021. Însă părțile se angajează să treacă imediat la consultări și negocieri în vederea majorării salariilor în sector, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.
Potrivit Acordului, de la 1 octombrie 2021, tariful minim pentru prima categorie de calificare va fi de 3815 lei, anterior fiind de 3100 lei. Totodată, sunt stabiliți indicatorii ratei tarifare minime pentru 7 categorii de calificare în toate componentele sectorului construcțiilor (minerit, producerea cimentului, producerea produselor finite, activitatea în domeniul arhitecturii etc.).
De asemenea, salariul minim pentru entitățile economice care aplică sistemul netarifar de retribuire a muncii este stabilit la 2935 lei pentru muncitorii necalificați, 3522 lei pentru muncitorii cu calificare medie, 4109 lei pentru muncitorii cu calificare înaltă și 4402 lei pentru specialiști.
Potrivit președintelui Federației Sindicons, Victor Talmaci, procesul de negociere a fost unul dificil și a durat mai bine de 2 ani. În pofida succeselor obținute, nivelul salariului minim stabilit în sectorul construcțiilor este insuficient, scrie point.md.
Liderul sindical a subliniat că sindicatele vor insista în continuare ca, începând cu 1 ianuarie 2022, salariul minim în acest sector să fie stabilit la nivelul de 6.000 mii lei.
„Este important pentru Federația Sindicons și pentru patronatele din industrie ca firmele să îndeplinească soluțiile prevăzute în Acordul încheiat pentru a reduce nivelul economiei „subterane”. Iar lucrătorii, la rândul lor, nu trebuie să accepte salarii „ridicole””, a mai spus acesta.