Manole: Termenul de prescripție pentru judecătorii constituționali a crescut de la 6 la 9 ani
Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, consideră că mandatul judecătorilor ar trebui prelungit. Ea a declarat acest lucru la ediția franceză a Lettre de l’Est.
Totodată, Domnica Manole consideră că personalul și judecătorii Curții Constituționale au salarii prea mici, transmite agora.md.
„În primul rând, cred că ar trebui extins mandatul judecătorilor constituționali de la șase ani la nouă, cu imposibilitatea de a deține un al doilea mandat. Deși, în mod tradițional, mandatul pe viață – cum este cel al judecătorilor Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii – este asociat cu o mai mare independență, mandatul de nouă ani ar atenua impresia judecătorului constituțional că i se sfârșește mandatul, deși abia și-a încheiat perioada de „acomodare” la Curte”, a declarat Domnica Manole.
Președintele Curții Constituționale s-a referit și la salarizarea insuficientă a judecătorilor.
„O altă problemă din perspectiva independenței funcționale a Curții o constituie salarizarea insuficientă a funcționarilor și a judecătorilor ei, prin raportare la, cel puțin, omologii lor din statele vecine Republicii Moldova. Cred că aici este loc de mai bine și reiterez că am întreprins măsuri în această direcție, semnalându-le problema factorilor de decizie de la nivel parlamentar și guvernamental”, a declarat președinta Curții Constituționale.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, Curtea Constituţională se compune din șase judecători, numiţi pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorii Curții Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia.