IGP discută posibilitatea extrădării suspecților în cazul asasinatului la comandă din Chișinău
Două persoane suspectate în investigațiile referitoare la asasinatul de pe strada Kiev, în vara anului 2024, au fost reținute.
Principalul bănuit se află în custodia autorităților din Turcia, iar complicele lui este anchetat de către polițiștii britanici, informează realitatea.md.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a relatat jurnaliștilor că autoritățile din cele două state dețin informații despre crime comise de suspecți în Turcia și Marea Britanie. După ce se vor examina aceste dosare sau vor fi ispășite pedepse, se va discuta despre eventuala extrădare a indivizilor.
„Sunt două persoane reținute. Cel reținut în Turcia, urmează să vedem de comun cu Turcia. El este vizat în infracțiuni similare în Turcia. Statul turc va intenționa în prima fază să ispășească pedepsele pe teritoriul său, după care va fi posibil de extrădat”, a explicat Cernăuțeanu.
Amintim că, în iulie 2024, un cetățean turc a fost împușcat în timp ce se afla la o terasă de pe strada Kiev. Killerul a părăsit la scurt timp Republica Moldova.

