CSM îl suspendă pe judecătorul acuzat că a urcat beat la volan
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis suspendarea unui judecător, învinuit de conducerea unui vehicul în stare de ebrietate avansată.
„Judecătorul se suspendă din funcție până la adoptarea hotărârii pe cauza dată”, a menționat președintele CSM, Sergiu Caraman, relatează omniapres.md.
Pe 18 noiembrie, procurorul general, Alexandru Machidon, a solicitat acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale în privința judecătorului suspectat de conducerea unui vehicul în stare de ebrietate avansată. CSM a aprobat demersul lui Machidon.
Identitatea magistratului rămâne confidențială, însă, conform surselor ZdG este vorba despre Ghenadie Tocaiuc, care acum câteva săptămâni ar fi fost printre cei trei judecători, care, în stare de ebrietate, ar fi agresat un angajat al unei benzinării din Soroca. Tocaiuc s-ar fi urcat, ulterior, la volanul unei maşini și ar fi provocat un accident rutier.

