Contrabandă cu telefoane și corupție în penitenciare: bilanțul CNA pentru săptămîna trecută

Centrul Național Anticorupție și Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale au desfășurat, săptămîna trecută, mai multe acțiuni de amploare pe teritoriul Republicii Moldova.

Operațiunile au vizat o schemă internațională de contrabandă și spălare de bani, presupuse acte de corupție în sistemul penitenciar, precum și bunuri ilicite în valoare de peste 31 de milioane de lei.

Potrivit CNA, opt persoane au fost reținute într-un dosar penal ce vizează contrabanda cu telefoane mobile de ultimă generație și spălarea banilor. Conform materialelor acumulate de anchetatori, membrii unei grupări infracționale, din care ar fi făcut parte reprezentanți ai unor companii rezidente și nerezidente, ar fi pus în aplicare un mecanism ilegal de introducere clandestină a telefoanelor în Republica Moldova. Ulterior, veniturile obținute din comercializarea acestora ar fi fost legalizate. Oamenii legii estimează că prejudiciul cauzat prin această schemă depășește un milion de euro. O altă operațiune a vizat sistemul penitenciar. CNA, Procuratura Anticorupție și Inspectoratul General al Poliției au desfșăurat percheziții în mai multe închisori și locații conexe, în cadrul cauzei cunoscute drept „Dosarul Amnistiei”. Anchetatorii examinează presupuse fapte de corupere activă și pasivă legate de modul de aplicare a amnistiei acordate cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și de aplicarea liberării condiționate de pedeapsă.

Potrivit datelor preliminare ale urmăririi penale, actele de corupție ar fi fost comise cu implicarea unor persoane private de libertate. Scopul final ar fi fost eliberarea ilegală din detenție a mai multor condamnați la închisoare pe viață. Pe segmentul recuperării bunurilor infracționale, ARBI a aplicat sechestre pe bunuri de proveniență ilicită în valoare totală de peste 31 de milioane de lei. Totodată, instituția a preluat în administrare peste jumătate de milion de lei și a emis ordine de înghețare pentru șase bunuri imobile. În ultima săptămînă, CNA a inițiat șapte cauze penale noi și a transmis în judecată alte nouă dosare penale. În prezent, șapte persoane se află în izolatorul de urmărire penală, iar 24 de învinuiți în dosarele CNA sînt plasați în arest preventiv în penitenciare. De asemenea, pe dimensiunea prevenirii corupției, au fost finalizate 25 de rapoarte de expertiză anticorupție asupra unor proiecte de acte normative, iar aproximativ 600 de persoane au fost instruite în cadrul activităților de profil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *