Gligor, despre grațierea lui Șepeli: Sunt necesare investigații la nivelul SIS și PG

Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a declarat că cazul grațierii lui Nicolai Șepeli necesită investigații la nivelul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și al Procuraturii Generale.

În opinia sa, persoanele care au fost și sunt transmise pentru ispășirea pedepsei din Rusia în Republica Moldova trebuie să treacă obligatoriu printr-un filtru al SIS-ului, transmite jurnal.md.

„Persoanele care au fost transmise pentru ispășirea pedepsei din Federația Rusă în R. Moldova trebuie să treacă obligatoriu printr-un filtru al SIS-ului. În al doilea rând, atât pe linia CSP, cât și pe linia CSM e nevoie de făcut niște investigații. Sunt necesare clarificări pe partea de procedură, ce s-a întâmplat de fapt, atât pe partea referitor la Procuratură, cât și a sentințelor judecătorești. Mi-a atras atenția poziția Procuraturii care este foarte interesantă. În momentul în care această persoană a fost racolată de serviciile speciale ale Rusiei, este evident că aceștia valorifică viciile oricărui sistem, prin corupție în primul rând. RM este notorie pentru corupție, și nici Procuratura nici sistemul judecătoresc nu sunt excepție. 

Cred că e nevoie de investigații speciale la nivelul SIS-ului, cât și a Procuraturii Generale, să vadă dacă poziția Procuraturii a fost una obiectivă și întemeiată pe probe și dacă au existat suficiente temeiuri ca respectivei persoane să-i fie acordat statutul de victimă”, a spus Ștefan Gligor.

Nicolai Șepeli, grațiat în 2022 după ce fusese condamnat pentru trafic de droguri, este unul dintre suspecții într-un dosar privind pregătirea unor asasinate la comandă asupra oficialilor și personalităților publice din Ucraina. Ancheta și perchezițiile au fost realizate de autoritățile din Moldova și Ucraina. La scurt timp după ce s-a aflat despre presupusa implicare a lui Șepeli în această schemă, administrația prezidențială a anulat decretul de grațiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *