Justiția și integrarea europeană, sub lupa parlamentară: Moldova, România, Ucraina și Albania se reunesc la Maramureș

Integrarea europeană, statul de drept și cooperarea juridică regională se află pe agenda celei de-a treia ședințe comune a comisiilor parlamentare juridice din Republica Moldova, România, Ucraina și Albania. Reuniunea are loc în perioada 22–25 ianuarie, la Moisei, județul Maramureș, fiind organizată de Senatul României.

La lucrările din acest an participă, în calitate de observatori și parteneri de dialog, și reprezentanți ai parlamentelor din Azerbaidjan, Kazahstan și Georgia, extinzînd astfel platforma de cooperare juridică regională.

Delegația Parlamentul Republicii Moldova este condusă de Veronica Roșca, președinta Comisiei juridice, pentru numiri și imunități. Din delegație mai fac parte deputații Igor Chiriac, vicepreședinte al Comisiei, Igor Talmazan, secretar al Comisiei, precum și Vladimir Rusu și Artemie Cătănoi. La eveniment participă și deputata Marcela Adam, secretară a Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Agenda reuniunii este structurată pe trei paneluri tematice. Primul vizează integrarea europeană și statul de drept, cu accent pe progresele și provocările procesului de aliniere la acquis-ul Uniunii Europene. Discuțiile se concentrează pe independența justiției, reformele constituționale și legislative, combaterea corupției, funcționarea instituțiilor democratice și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Un al doilea panel este dedicat traficului de persoane și criminalității organizate transfrontaliere. Participanții analizează noile forme de exploatare, prevenirea recrutării minorilor, consolidarea cooperării interinstituționale și judiciare, urmînd să formuleze recomandări legislative comune.

Cea de-a treia temă majoră abordează violența domestică și protecția victimelor, cu accent pe armonizarea legislațiilor naționale cu standardele europene, dezvoltarea mecanismelor de prevenire, protecția grupurilor vulnerabile și cooperarea eficientă dintre justiție, poliție și serviciile sociale.

Ședința comună a comisiilor juridice a fost lansată în anul 2024, la inițiativa Senatului României, reunind inițial reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova, Radei Supreme a Ucrainei și Senatului României. Actuala ediție confirmă consolidarea acestui format de dialog parlamentar, într-un context regional marcat de provocări juridice și politice complexe.

Informația a fost comunicată de Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *