CSM a lansat procedura de desemnare a unui nou judecător la Curtea Constituțională

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a lansat vineri, 2 mai, procedura de desemnare a unui nou judecător la Curtea Constituțională. Dosarele pot fi depuse până pe 30 mai.

Decizia a fost adoptată în contextul în care expiră mandatul de judecător constituțional al lui Serghei Țurcan. Acesta a fost desemnat judecător constituțional prin hotărârea din 30 iulie 2019, pentru un mandat de șase ani. Respectiv, mandatul expiră pe data de 30 iulie 2025, scrie infotag.md.

În luna martie, Parlamentul a adoptat amendamente la Legea privind Curtea Constituțională. Conform modificărilor adoptate, cu trei luni înainte de expirarea mandatului unui judecător, autoritatea care l-a numit trebuie să anunțe începutul procedurii de numire a unui nou judecător. Anterior, această procedură putea fi inițiată doar după expirarea mandatului judecătorului în exercițiu. În situația actuală, acest lucru ar fi însemnat că Curtea Constituțională risca să devină nefuncțională după 1 august, dată la care expiră mandatele mai multor judecători. La acel moment expiră și mandatul Parlamentului, iar o Curte nefuncțională nu ar fi putut valida rezultatele alegerilor parlamentare programate pentru 28 septembrie 2025.

Candidatul pentru funcția de judecător al Curții Constituționale trebuie să aibă cetățenia Republicii Moldova și să locuiască pe teritoriul țării. Este obligatorie o experiență profesională sau științifică în domeniul juridic de cel puțin 15 ani, studii superioare în drept și o vârstă mai mică de 65 de ani la data numirii în funcție. Candidații trebuie, de asemenea, să aibă o reputație impecabilă, o pregătire juridică excelentă și o competență profesională ridicată.

Curtea Constituțională este formată din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *